ID.3 GTX1 și ID.7 GTX1 Tourer
Noul ID.3 GTX: modelul vârf de gamă ID.3 asigură performanțe convingătoare, datorită celui mai puternic grup motopropulsor electric de la Volkswagen
- Noul ID.7 GTX Tourer: performanța maximă întâlnește spațiul de încărcare generos – Tourer-ul cu tracțiune integrală este cel mai puternic model Variant Volkswagen construit până în prezent
- Concept GTX de succes: fiecare al cincilea ID.4 și ID.5 din Europa este deja un model GTX2/3 – Volkswagen transferă acum conceptul GTX către alte linii de produse ID.
Noul ID.3 GTX: modelul vârf de gamă ID.3 asigură performanțe convingătoare, datorită celui mai puternic grup motopropulsor electric de la Volkswagen
Noul ID.7 GTX Tourer: performanța maximă întâlnește spațiul de încărcare generos - Tourer-ul cu tracțiune integrală este cel mai puternic model Variant Volkswagen construit până în prezent
Concept GTX de succes: fiecare al cincilea ID.4 și ID.5 din Europa este deja un model GTX2/3 - Volkswagen transferă acum conceptul GTX către alte linii de produse ID.
Wolfsburg - Volkswagen își extinde gama de modele GTX sportive. Ca dublă premieră mondială, noile modele ID.3 GTX și ID.7 GTX sunt primele care debutează. Cele două modele Volkswagen extrem de dinamice vor fi lansate în curând cu un design exterior individual, inclusiv propriile semnături luminoase în față și în spate, detalii sportive de design în interior și propulsoare performante puternice. Cele mai sportive modele din linia de produse complet electrice ID. poartă eticheta GTX deja din 2021 - pe baza dinamicelor modele Volkswagen cu denumirile GTI, GTD sau GTE.
Povestea de succes GTX. Sportivele și dinamicele modele GTX oferă un tip de mobilitate electrică complet unic și deosebit de fascinant. Faptul că fiecare al cincilea ID.4 și ID.5 nou înmatriculat în Europa este deja un model GTX demonstrează cât de populare sunt acestea în rândurile clienților. Volkswagen a transferat acum dinamica de rulare de succes către ID.3 GTX și ID.7 GTX Tourer - cu o configurație tehnică individuală în
fiecare caz.
Caracterul modelului ID.3 GTX. Volkswagen va lansa modelul ID.3 GTX cu tracțiune spate în două variante. Modelul vârf de gamă este ID.3 GTX Performance1 - o mașină sport compactă, agilă. Kai Grünitz, membru în consiliul de conducere al mărcii Volkswagen, responsabil cu dezvoltarea tehnică, spune: "Prin livrarea spontană și superioară a puterii, noul ID.3 GTX Performance este pentru mine echivalentul electric al autovehiculului nostru emblematic sport din clasa compactă, Golf GTI Clubsport4. Bineînțeles, propulsia electrică și motorul pe benzină supraalimentat au fiecare caracterul lor unic. Cu toate acestea, ID.3 GTX Performance și Golf GTI Clubsport au în comun aceeași ușurință fascinantă atunci când accelerează." Grünitz continuă: "Cu ID.3 GTX, Volkswagen transferă tradiția de aproape 50 de ani a modelelor sale GT compacte către universul mobilității electrice. Plăcerea la volan este garantată."
Designul și echiparea ID.3 GTX. ID.3 GTX iese în evidență față de toate celelalte modele din linia de produse datorită designului său exterior individual. Bara de protecție față specifică GTX dispune de o priză de aer independentă nouă, de culoare neagră, cu design diamant, și are lumini de zi noi în stânga și dreapta. Elementele negre ale caroseriei au un finisaj ultralucios. Acest lucru este valabil și pentru pragurile laterale reproiectate și noua zonă inferioară a părții din spate cu difuzor.
Noi sunt și jantele de aliaj Skagen de 20 inch montate ca standard. O serie de caracteristici specifice GTX personalizează interiorul autovehiculului. Cu designul lor ergonomic, scaunele sport premium (din material textil și piele ecologică) incluse în echiparea standard subliniază caracterul sportiv al celui mai puternic dintre modelele ID.3. Un alte element de design clasic GTX: cusături decorative roșii pe scaune și volanul multifuncțional. Și suprafața de înaltă calitate a cockpitului este specifică GTX. Mai puternicul model ID.3 GTX Performance dispune de controlul adaptiv al șasiului DCC.
Caracterul modelului ID.7 GTX Tourer. Pre-vânzările pentru noul ID.7 Tourer5 au început abia săptămâna trecută - iar acum noul ID.7 GTX Tourer debutează deja ca cel mai puternic model din linia de produse. La fel ca ID.4 GTX și ID.5 GTX, și acest model are un sistem cu tracțiune integrală cu motor dual care poate propulsa puntea față în paralel cu puntea spate. Kai Grünitz: "ID.7 GTX Tourer deschide drumul pentru un nou timp de mobilitate sportivă, îmbinând spațiul generos al unui model Variant de mari dimensiuni cu performanța unei mașini sport. Ce este fascinant aici este intensitatea instantanee cu care motoarele electrice furnizează puterea și cuplul maxim, în fracțiuni de secundă."
Designul și echiparea ID.7 GTX Tourer. Partea frontală a modelului ID.7 GTX Tourer se deosebește de celelalte modele din linia de produse printr-o bară de protecție cu grilă tip fagure și grafică luminoasă specifică d GTX, inclusiv embleme iluminate. Ca și la ID.3 GTX, toate elementele negre au un finisaj ultralucios. Acest lucru este valabil și pentru pragurile laterale și noua zonă inferioară a barei de protecție spate cu design GTX. La fel ca la ID.3 GTX, jantele de aliaj Skagen de 20 de inch sunt parte din echiparea standard a modelului ID.7 GTX Tourer. Interiorul este redefinit prin caracteristici precum scaune personalizate (încălzite în față) cu inscripție GTX perforată în spătare, inserții roșii pe scaune, tighele roșii pe planșa de bord și capitonajele ușilor, precum și un volan multifuncțional specific GTX, cu cusături decorative roșii. Capacitatea portbagajului, de până la 1.714 litri este la fel de generoasă ca cea a variantelor cu tracțiune spate.
1 Autovehicul near-production.
2 ID.4 GTX - consum de curent în regim mixt 18,7-16,7 kWh/100 km; emisii de CO2 în regim mixt 0 g/km; clasa CO2: A
3 ID.5 GTX - consum de curent în regim mixt 18,6-16,2 kWh/100 km; emisii de CO2 în regim mixt 0 g/km; clasa CO2: A
4 Golf GTI Clubsport - consum de combustibil în regim mixt 7,4 l/100 km; emisii de CO₂ în regim mixt 168 g/km; clasa CO₂: P
5 ID.7 Tourer Pro - consum de curent în regim mixt 16,8-14,5 kWh/100 km; emisii de CO2 în regim mixt 0 g/km; clasa CO2: A